Un conflict precede întotdeauna o dispută în instanțele de judecată.
Avocatul este expert în analizarea, evaluarea și soluționarea acestor dispute mai înainte de a ajunge în instanță, fie ele comerciale sau private.
În multe cazuri negocierea directă sau una din metodele alternative de solutionare a conflictelor se dovedesc a fi mult mai rapide și mai eficiente din punct de vedere al costurilor, decât soluționarea conflictului în fața instanțelor de judecată. Atunci cînd aceste metode eșuează, se ajunge la înaintarea unei acțiuni în instanță.
Din acest motiv depunem eforturile, acolo unde este posibil, să soluționăm disputele fără a recurge la instanțele de judecată. Utilizăm tehnici de soluționare alternativă a disputelor precum medierea, concilierea și arbitrajul. În plus, redactăm, revizuim și negociem contracte prin care asigurăm drepturile clienților noștri în fața unor eventuale conflicte.
Suntem mândri a fi printre promotorii arbitrajului ca alternativă la judecata îndelungată, costisitoare și plină de riscuri din fața instanțelor de judecată.
În ciuda faptului că soluționarea conflictelor în fața instanțelor de judecată de drept comun reprezintă metoda tradițională, punem întotdeauna în vedere clienților noștri ca putem însera în contracte clauze de mediere, conciliere și arbitraj.
Cu toate că soluționarea conflictelor prin intermediul instanțelor de judecată reprezintă metoda tradițională, arbitrajul comercial câștigă teren de la an la an. Deși există diferențe între procedura arbitrală și cea utilizată în instanță, capacitățile noastre sunt pe deplin valorificate prin arbitraj.
Cunoașterea detaliată a prevederilor legale și a tuturor consecințelor juridice posibile se transformă în instrumente valoroase de accelerare a negocierilor și în avantaje solide în fața adversarilor.
– Capacitatea de a concepe rapid acorduri de arbitrare a conflictelor, fie prin înserarea de clauze compromisorii în contractele comerciale fie prin compromisuri separat între părți sau în fața tribunalului arbitral;
– Rapiditate în obținerea unei sentințe arbitrale sau în soluționarea amiabilă a conflictelor;
– Mai mare încredere în corectitudinea și integritatea tribunalului arbitral;
– Oferirea unei soluționări definitive a conflictului în fața tribunalului arbitral, sentința arbitrală fiind obligatorie pentru părți și atacabilă doar pentru motive limitativ prevăzute de lege;
– Serviciile de soluționare alternativă a conflictelor comerciale;
– Redactarea și negocierea de contracte comerciale;
– Consultanță și servicii de mediere a conflictelor;
– Recunoașterea și executarea silită a sentințelor arbitrale pronunțate în Republica Moldova și în străinătate.